Codul Muncii, actualizat: ce trebuie să știi dacă ești angajat
Codul Muncii a fost actualizat printr-o lege promulgată de preşedintele țării. Codul Muncii are mai multe prevederi favorabile salariaţilor.
Așadar, Klaus Iohannis a semnat ieri Decretul privind promulgarea Legii 283 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ (PL-x 454/01.09.2022).
Mai exact, în Codul Muncii a fost introdus concediul de îngrijitor, cu durată de cinci zile pe an, de care poate beneficia angajatul care are în grijă o rudă (prin rudă se înţelege fiul, fiica, mama, tatăl, soţul/soţia angajatului) diagnosticată cu probleme grave de sănătate. De asemenea, angajatorul care refuză să-i acorde salariatului eligibil concediu de îngrijitor e pasibil de amendă cuprinsă între 4.000 de lei şi 8.000 de lei.
Codul Muncii, cele mai importante prevederi
Este important de reținut că salariaţii care beneficiază de concediul de îngrijitor sunt asigurați, pe această perioadă, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei (CASS).
Încă un aspect important din Codul Muncii actualizat este că angajaţii pot lipsi de la muncă în situaţii de urgenţă familială, dacă îşi anunţă angajatorul şi dacă recuperează timpul în care au lipsit. Concret, absentarea de la locul de muncă în situaţii-limită nu poate avea o durată mai mare de zece zile lucrătoare într-un an calendaristic, conform articolului 152² din Codul Muncii.
Mai mult, o prevedere favorabilă pentru angajat din forma actualizată a Codului Muncii ar fi că angajatorul are obligația acordării concediului paternal la solicitarea scrisă a salariatului, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 210/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Acordarea concediului paternal nu este condiționată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului, potrivit articolului 153², alineatul (2) cu care a fost actualizat Codul Muncii.
Încă o prevedere importantă pentru angajați este că salariatul va avea dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant “care îi asigură condiţii de muncă mai favorabile dacă şi-a încheiat perioada de probă şi are o vechime de cel puțin şase luni la același angajator”. De asemenea, concedierea salariatului nu poate fi dispusă pe durata efectuării concediului paternal şi a concediului de îngrijitor sau pe durata absentării de la locul de muncă în situaţii-limită.